La Colţ

Joc de glezne urban.

Posts Tagged ‘Franta

Plictis ortodox

with 3 comments

”Crede și nu cerceta!”. Sau mai pe românește, ciocu’ mic și joc din glezne.

Ortodoxismul este cu siguranță una dintre cele mai plictisitoare chestii inventate. Ca orice român mergător la biserică de Paști, și doar atât sic!, am fost la slujba oficiată de nu-știu-ce popă venit de pe la Paris. Doamne iartă-mă, dar tristețe mai mare de slujbă nu am văzut în viața mea. Admirabil faptul că a oficiat în trei limbi: română, franceză și greacă, dar și inutil și hilar în același timp pentru că avea accent de turc și nici măcar româna nu o stăpânea bine. Deci un fiasco total, preferam să fi pus un CD cu o înregistrare serioasă. Și în viteza lui de a-și lua catrafusele cât mai rapid, a dat și-un ”Hristos a Înviat!” pe la 23:30, cu jumătate de oră mai devreme, dar sincer…asta chiar nu mai conta.

Ce voiam să zic e că mă plictisesc teribil ritualurile ortodoxe. Și nu pentru că nu ar avea farmec, ci pentru că și-l pierd rapid din cauza duratei senzaționale a aproape oricărei slujbe. 4-5 ore e insuportabil. Un pedagog spunea că elevii/ studenții își pot menține atenția pentru maxim 1 oră și 45 de minute. Deci dacă noi suntem oile lui Dumnezeu și trebuie să luăm aminte la învățăturile lui Iisus prin intermediul preotului, mai mult de două ore nu putem fi atenți. Restul e bla bla. Începem să ne scobim în nas, să mestecăm gumă, să scriem SMS-uri de genul ”Coaie, sunt la o slujbă în franceză!”, să râdem alături de ceilalți de bâlbâielile popii sau să ne lăudăm cu ce mașină ne-am mai cumpărat. Sau cum mai auzisem o cucoană evlavioasă, venită în vizită la odrasle, că ea nu poate asista la o slujbă ortodoxă într-o biserică catolică. Hopa na, că ți-o sta anafura în gât.

Vorba domnișoarei blonde, însoțită de amicul cocalar (da, sunt și aici…): ”Treci de te-nchină și hai să ne cărăm dracului de aici.”

Hristos a Înviat!

Written by Catalin

April 27, 2008 at 6:07 pm