Dragi români, am făcut-o de oaie

Tot discutând cu unii și cu alții, majoritatea mai ”cetățeni” decât suntem noi românii, am ajuns la concluzia că în principiu sunt cu toții liberali și de acord cu existența străinilor în țara lor, cu condiția să nu zăbovească prea mult prin zonă.

Relațiile de antipatie se construiesc cam pe următoarele direcții:

englezi vs. polonezi, pachistanezi și indieni

nemți vs. turci

francezi vs. magrebieni

irlandezi vs. letoni, lituanieni și estonieni

austrieci vs. slovaci

italieni vs. albanezi

U.E. vs. români

Pe bulgari nu îi mai punem la socoteală, ei sunt în primul rând impotriva lor înșiși dacă luăm în calcul rata mare de atentate în stil mafiot care fac parte pur și simplu din cultura națională. O criză de identitate aș putea spune, ei nefiind încă deciși dacă aparțin zonei europene sau ruso-slave.

Lăsând ultimul paragraf la o parte, mi-e din ce în ce mai evident că noi, ca nație, am reușit să ne înrădăcinăm adânc în conștiința mai oricărui european ca fiind ”țara aia vecină cu Rusia, ce își are capitala la Budapesta”. Pentru mine e de-a dreptul tâmpit să stau să explic fiecăruia ce vecini are România și asta pentru că nu îmi place statutul de avocat național. Eu nu vreau să reprezint România, așa cum nici România nu trebuie să mă reprezinte. Nu îmi doresc să schimb lumea și percepția ei asupra țărișoarei noastre. Suntem de căcat și cam asta e situația. Culmea e că nu am pretenția că am pornit toți de pe picior egal în cursa bunăstării, dar nici să ne tot batem în piept că am fost defavorizați de conjunctură nu mai merge.

Săracul Brucan, așa comunist cum a fost, zicea că ne trebuie 20 de ani până să ajungem cât de cât din urmă Europa. Stimate domn, eu zic că ne trebuie vreo 40, iar socoteala să înceapă de prin 2005. Nu sunt părtaș, nu fac nici o analogie cu schimbarea de regim de atunci. Adevărul e că ori cu PSD, ori cu D.A., Europa tot ne-ar fi băgat cu forța. Cine visează o Românie care să urmeze exemplul Spaniei (a se vedea evoluția începând cu ’86) și care să devină o reală forță economică (măcar regională) merită un duș rece. Cele 32 de miliarde de euro pe care trebuie să le înghită țărișoara până în 2013 reprezintă o risipă maximă de bani din partea Uniunii Europene. Nu domnilor birocrați de la Bruxelles sau Strasbourg, nouă nu ne trebuie bani; nouă ne trebuie o bătaie cruntă și un bocanc în cur pentru că la noi vorba dulce nu aduce nimic.

Și chiar dacă în statistici vom fi cei mai cu moț dintre vecini, căci deh, e obsesie națională să îți compari ograda cu a vecinului, noi tot niște fraieri vom rămâne. Norocul nostru că vom putea să mai râdem din când în când de frații noștri de peste Prut pe al căror pod de flori ne-am pișat în ultimii 15 ani și de care ne aducem aminte doar când ascultăm Planeta Moldova. Între timp cehii vor râde cu al lor PIB egal cu al nostru, dar raportat la o populație de două ori mai mică, bulgarii ne vor da peste bot cu stațiunile lor de pe litoral, ungurii se vor mândri în continuare că Budapesta e și capitala României, iar macedonenii își vor plimba tihniți Ferrariurile furate din Italia pe cei 300km de autostradă.

Lettre de Lyon

i.e. Bucuresti

Hotarat lucru mie nu imi place Bucurestiul. E drept ca eram fascinat de el in primul an de studentie si ma incantau efectiv nenumaratele posibilitati nou-descoperite. Era frumos, murdar si colorat, plin de oameni, agitatie si tot ceea ce nu avusesem pana atunci acasa. Culmea e ca imi placeau la nebunie miile de panouri publicitare pe care le detest acum din tot sufletul si care sufoca orasul. Insa ultimele luni petrecute prin capitala mi-au infatisat un oras de-a dreptul zoios, cu oameni hiperstresati, un trafic de calvar…ce mai tura-vura, un mare haos din care nu s-a nascut aproape nimic bun. Si din pacate un oras in care ma integrasem perfect.

Chiar si acum la doua luni de “curatare” psihica sunt urmarit de groaza ca trebuie sa ma intorc acolo, unde singura perspectiva este a banului castigat. Punand asta in balanta cu restul lucrurilor la care ar trebui sa renunt si cu care m-am obisnuit atat de usor in ultima perioada, imi vine sa vomit. Eu nu stiu de ce au plecat din tara unii…lipsa de bani, nervi pe comunisti, crize de gelozie fata de avutia vecinului – nu stiu si nu imi pasa. Insa pe mine ma deprima faptul ca singurul loc din Romania in care poti castiga decent e Bucurestiul. Hai mai puneti Clujul si Timisoara, dar oricat de ardeleni si de fruntasi ar fi tot nu se pot compara cu capitala – exista unele lucruri pe care nu le poti face decat in Bucuresti.

Imi pregatisem un discurs logic, cu calcule legate de chirii, cu exemple de toate felurile, dar concluzia ar fi fost tot aia. Decat in Bucuresti, mai bine in orice alt loc inafara tarii.

Hostium terror

je+diagramme d’etats=merde

Categoric eu nu’s făcut pentru diagrame. Arată ele bine, sunt colorate și au un milion de săgețele cu care poți uni toate cerculețele și pătrățelele, dar nu-mi ies nici pace. Făcusem ieri noapte o minunăție de desen, o schemă bloc de-mi venea să o pictez pe unul din pereții casei la care tot visez și eram al naibii de încântat până azi la ora 11:30 când, merde, nu am mai putut să o expun deoarece…venea pauza de masă. Lucru cinstit de altfel, nu te pui cu foamea altuia, dar dacă ținem cont că francezii au pauză de masă oficială de 2 ore, adică între 12-14 și care începe mereu la 11:30 și ține jusqu’a 15:00 mi-a fost clar că bijuteria mea nu avea să mai vadă fața ecranului de proiecție. Și chiar îmi pare rău pentru că muncisem cu drag și înjurasem cu spor o noapte întreagă, gâfâind printre opțiunile din Visio. Asta înseamnă încă o lună de frecat menta și o noapte pierdută cu o zi înaintea prezentării, dar măcar cercetăm mon cher!