Predică în dormitor
Când se stinge lumina ne întindem amândoi pe spate şi privim la tavan. E un spectacol minunat să vezi cum luminile maşinilor de pe stradă proiectează umbre psihedelice pe varul alb-gălbui, traversând camera de-a latul şi pierzându-se mai apoi în noapte. Dacă mai şi plouă, ne trezim amândoi captivi unui fascinant joc de lumini şi de sunete care apare periodic din întuneric. Stăm pierduţi minute în şir, iar când în sfârşit unul din noi scoate un cuvânt, de fiecare dată celălalt răspunde cu un căscat prelung. Este primul semn că urmează o ceartă. Sau cum îmi place mie să spun, o discuţie aprinsă. Îndesăm plapuma între noi şi o transformăm instantaneu într-o fortificaţie care desparte forţele beligerante. Ne luptăm în cuvinte, izbim în perne şi ne ascundem după un zid din puf de gâscă. Apoi mă plesneşti, eu mă prefac că te sufoc cu perna şi Doamne-iartă-mă, dar nu de puţine ori m-am întrebat cum ar fi dacă nu aş mai ridica-o de pe faţa ta uşor acneică. Încă un timp scurs şi ne regăsim obosiţi, chirciţi într-un colţ al patului, cu mâinile încolăcite de jur-împrejur, cu plapuma pe jos şi pernele pe post de ursuleţi de pluş. Când se stinge lumina, suntem amândoi de acord că fiecare are dreptate şi că dreptate avem amândoi.
