La Colţ

Este târziu în noapte. Nu pot dormi din cauza frigului care mi-a pătruns până la oase. Drumul de la Viena spre Angers mă oboseşte teribil. De două zile nu am întâlnit ţipenie de om, iar pădurea asta blestemată nu îmi pune la dispoziţie decât rădăcini. Sunt nespălat de cel puţin trei săptămâni, respiraţia îmi pute îngrozitor, hainele nu le-am mai schimbat de când mă aflam în portul Haiffa. Cumva îmi doresc să am la dispoziţie aţă dentară sau măcar un pistol pentru a mă sinucide. Ştiu, lucrurile astea nu au ce căuta în povestea mea, dar într-un mod bizar pot face legătura între timpul în care m-a dus somnul şi cel în care dorm la propriu. E o conexiune bizară prin care conştientizez statutul meu de cavaler teuton deprins cu traiul şi evenimentele secolului XXI.

Mă scoate din minţi respiraţia. Am dantura stricată şi abia acum îmi dau seama că numai în filme cei din înalta societate medievală nu aveau probleme cu dinţii. O porcărie- ştiu că până şi regele are dinţii îngălbeniţi şi cariaţi. Nişte sălbatici. Una din chestiile pe care o aştept cu nerăbdare e să îmi fac nevoile. Mă refer la treaba mare pentru că am fost curios mereu să aflu cu ce se şetergea lumea la fund în Evul Mediu. Asta e şansa mea să aflu, doar că nu mă trece căcarea nici în ruptul capului. De câteva zile mănânc doar rădăcini şi fructe sălbatice şi beau apă din pâraiele ce străbat pădurea. E beznă aici. Nu îmi place întunericul şi îmi doresc să fi rămas în Palestina…