La Colţ

Tag de la Adelix. Ultima carte citită şi ultima carte neterminată.

Ei aici e cam greu pentru că am tendinţa de a nu parcurge ultimele pagini.

Oricum, ultima carte citită şi terminată a fost Zero – Biografia unei idei periculoase de Charles Seife. Iar ultima carte neterminată a fost 1984 a lui Orwell, pentru că văzusem între timp Brasil, Equilibrium şi Blade Runner şi deja ştiam la ce să mă aştept. E drept, poate trebuia citită prin tinereţe, dar atunci eram intoxicat cu Fraţii Jderi, Fefelegi şi Neamu’ lu’ Peşte.

Tag, tag mai departe la Anca, Bianca, Irina şi Tara. Da, da…numai fete. Voi băieţii, lăsaţi băutura şi mai puneţi mâna pe carte.

E drept că la Golden Drum s-au întâmplat destule lucruri ciudate, unul din ele fiind următoarea chestie pe care am găsit-o în cameră vineri dimineaţa. Mă gândesc că e normal să mai găseşti o brichetă, o carte de vizită sau un pachet de ţigări de care să nu îţi aduci aminte, dar badge-ul ăsta se cam ţinea la gât…

Cum jurizarea nu s-a făcut sigur la Ville Park, iar eu habar n-am cum a ajuns chestia în cameră şi colegul nici atât, nu putem pune misterul decât pe seama petrecerii româneşti de joi seara.

Honorable member of the jury, thank you for dropping by.

Latest news:

Făptaşul a fost identificat, însă pentru siguranţa sa personală am decis să îi ascundem chipul.

Pfui Doamne, ce-am mai făcut pe-acolo?

Ziceam ieri că încă nu am starea de a povesti ce s-a petrecut prin Slovenia la magnificul festival de publicitate Golden Drum, acest Mecca şi Medina al românilor care se cred dumnezei doar pentru că lucrează în domeniu. Însă mai mult de frică să nu treacă timpul şi să îmi dispară complet cheful de a spune ce s-a întâmplat pe-acolo, mi-am luat inima în dinţi, am pus un Smashing Pumpkins care va fi urmat de un Pavarotti şi here goes nothing…

În principiu timpul petrecut acolo a fost “petrecut” la propriu- o senzaţie de 1999-2000 vara la Costineşti, în care singura mea grijă era să ajung acasă. În general, cu două excepţii- una mare cât de tot şi alta mai mică, mi-a ieşit partea cu întorsul în camera de hotel. E drept la ore din ce în ce mai variate:
Luni – 4:30
Marţi – 4:00
Miercuri – 9:00
Joi – 6:30
Vineri – 3:00
Miercuri m-am pierdut prin Portoroz , un fel de Mamaia slovenă, dar mult mai catifelată la privire, cu vile împrăştiate pe dealuri şi înconjurate de vegetaţie din belşug. Mulţumesc şi scuze în acelaşi timp Bianca, nu aş fi reuşit performanţa asta fără “ajutorul” vostru. Joi m-am pierdut prin Piran, pentru că mă apucase pe mine colindatul de dimineaţa, chestie nu tocmai fericită pentru un român aflat sub influenţa.

Ca impresie generală Golden Drum a fost o amestecătură de oameni importanţi, oameni care se cred importanţi şi important-wannabes. De asta nici nu am frecventat seminariile şi am preferat să mă relaxez pe malul Adriaticii. Până şi Gala am ratat-o din cauza grappei slovene care ne-a acaparat atenţia la restaurantul domnului Pavel din Piran, vineri în intervalul orar 15-22. Am remarcat un singur om, cred că un copywriter din BBDO România, căruia îi port toată stima şi nu pentru ce munceşte, ci pentru felul lui de a fi.

În ce priveşte socializarea recunosc că e un loc bun pentru asta, în care până şi un mut ca mine a reuşit să cunoască mai mulţi oameni decât pe durata unui an întreg. Începând de la magnificii noştri prieteni ucrainieni, trecând pe la slovenii din Saatchi şi terminând cu prima întâlnire de gradul trei dintre stalker şi victim.

Cred că partea cu adevărat spumoasă a întregii săptămâni a fost drumul către şi din Slovenia, presărat cu o sumedenie de păţanii demne de filmele cu proşti, dar care vor rămâne mult şi bine nişte poveşti numai bune de spus la un pahar.

În altă ordine de idei sunt câţiva oameni care merită amintiţi şi încep cu prietenul meu Jack, cu finul Landia, Johnny, Sică, Victor, Lorena, Clarisa, Lucian, Misha, Marinka, Pavel, victim şi prietenul ei, Ingmar, Nadia şi tot aşa….

Ne vedem la anul, mai puţin cu ăştia din 23 pentru că a zis Naumovici că anul viitor vă duce la munte să jucaţi baschet. Sic!

N-a ieşit cum mi-aş fi dorit, dar anul viitor promit că scriu mai bine.

Cătălin

Urmează şi jurnalul de Portoroz, dar trebuie să am starea necesară vorbei lungi. Azi e zi de relaxare, de odihnit ficatul, plămânii, gâtul, spatele, tălpile. Azi e ziua în care mi-am adus aminte din nou că era frumos în liceu şi că bine mi-a zis cineva atunci “o să vrei tu înapoi”. Şi da, e vremea potrivită pentru “poziţia lingură” sub plapumă şi pentru băut ceai… Game over for today.

Anca mă întreabă cum miroase la mine pe blog.

Cred că a învârtită, a pâine prăjită cu unt şi a aşternuturi proaspete. Miroase ca o dimineaţă de vară în bucătăria bunicii de la Bosanci, unde lucrurile cu toate că nu erau ieşite din comun aveau o prospeţime eternă. Unde învârtita se făcea la cuptor cu lemne şi nu la cel al aragazului, iar pâinea prăjită la plită şi nu în toaster, unde aşternuturile erau spălate de mână şi lăsate la scăldat în bătaia soarelui. Miroase a locul în care cea mai bună prăjitură era mămăliga cu zahăr şi unde dealul Parţicului părea a fi capătul lumii, iar Cumpărătura un cătun locuit de spiriduşi.

Eu zic că e de bine…