La Colţ

Îţi promit că n-am să îţi spun că am fost forţat să împart patul cu alta şi că ăla nu era patul meu şi nici al ei şi nici al nostru. Şi că am dormit bine şi am putut să uit complet de tot ceea ce mă deranja la ea, trezindu-mă a doua zi odihnit şi pregătit pentru a înfrunta lumina. Ne-am făcut că ne iubim pentru o noapte după care am zis că mai bine lăsăm timpul să aştearnă uitarea. Am dormit atât de adânc încât în toate visele din acea seară am crezut că murisem. Poate că murisem în felul meu. Şi nu am mai dormit pe partea stângă, într-un pat minuscul de cămin, muşcând din zid în încercarea de a-ţi face cât mai mult loc ţie. Nu m-am mai trezit cu dureri de spate şi cu cearcănele bucuriei de fi împărţit aşternuturile cu tine o noapte. Şi nici nu am îngheţat de frig şi nici nu mi-am mai julit coatele de betonul rece din jurul patului de sus. Bineînţeles că nu am dat cu capul de tavan, pentru că acum e moale precum gelatina şi are o culoare străvezie. Nu am mai trăit senzaţia aceea ciudată şi plăcută de căldură mare pe piept, încălzit fiind de spatele tău, şi de frig pe şira spinării, dezvelit fiind de pătura cu care te-ai înfăşurat în timpul nopţii precum un fluture în cocon. Am dormit neîntors pentru că nu a mai fost nevoie să mă întorc “la ordin” ca pe vremea când dormeam la grădi şi împărţeam trei copii un pat rece de spital. M-am lăţit pe tot patul şi dacă cineva mi-ar fi trasat conturul, atunci cu siguranţă ar fi ieşit scena unei crime. Ţi-am mai zis că parcă murisem? “Aici zace robul lui Dumnezeu, încercănatul şi încercatul, mort de somn la ora 20:12.” A doua zi dimineaţa a fost chiar simplu. M-am poziţionat în vârful patului şi totul era bine. Hainele împrăştiate lipseau din cameră, cutiile goale de pizza dispăruseră, iar pungile de chips-uri, cornuleţe şi staniolul de la ciocolată stăteau cuminţi în mintea mea. Firimiturile fuseseră mâncate de vrăbii, cutia de Prigat Nectar îşi aştepta obedientă sfârşitul lângă sacul de gunoi, iar Blend-a-Med-ul meu nu a mai făcut crize de gelozie pentru că mă foloseam de tubul tău de pastă de dinţi. Cearşaful era la locul lui, salteaua nu se mai prelingea 20 de centimetri peste marginea patului, iar telefonul stătea rege pe raft bucuros că scăpase de înghesuiala provocată de mobilul tău. Restul zilei a decurs excelent. Nu am mai fost forţat să merg aiurea prin parcuri, să te ţin de mână şi să bem sucuri excesiv de scumpe la terase, doar de dragul de a spune că am ieşit în oraş. Am mers la cumpărături şi în loc de patru plase, nu am cărat decât una, prevenind în felul ăsta apariţia unei hernii de disc. M-am întors în cameră şi am citit ziarele pe net, deci scăpasem de gândul că seara trebuie să ies cu prietenii tăi în oraş sau tu cu ai mei, ori să ne dăm rotunzi unul altuia la o bere cel puţin la fel de scumpă precum sucurile pe care le băusem mai devreme.

Deci e bine.